Despre proiect

Prezentarea Proiectului

Proiectul ISA are drept scop îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, pornind de la informare, la formare profesională și în final, înființarea de structuri economice sociale.

Obiectivele Proiectului

Obiectivul general al proiectului ISA este dezvoltarea economiei sociale în mediul urban din regiunea Centru, ca platformă rezilientă de integrare pe piața muncii contribuind astfel la crearea unui mediu socio-economic incluziv și durabil. Astfel, proiectul contribuie la realizarea obiectivului specific al Programului Educatie si Ocupare 2021-2027, respectiv Prioritatea 4, Antreprenoriat și economie socială, ESO4.1_Îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în special pentru tineri cu vârsta cuprinsă în intervalul 30-35 de ani, prin implementarea Garanței pentru tineret, pentru șomerii de lungă durată și a grupurilor defavorizate de pe piața muncii și pentru persoanele inactive, precum și prin promovarea desfășurării de activități independente și a economiei sociale.

Proiectul ISA implementează schema de minimis administrată de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București, cu sediul în București, sector 2, strada Dinu Vintilă, nr. 6, tel: 021.210.91.28, www.bioresurse.ro., în parteneriat cu Asociaţia pentru competente digitale in angajabilitatea tinerilor-DIGITAL SKILLS4JOBS, cu sediul în Sfântu Gheorghe, Str. Berzei, bl. 12, et. 3, ap. 15, Jud. Covasna, codul fiscal 24534910.

Obiectivul general este realizat prin intermediul a trei obiective specifice (OS) în strănsă corelație cu obiectivul specific ESO4.1, axate pe lanțul de la informare – formare – înființare și dezvoltare structuri de economie socială. Fiecare obiectiv este ancorat în activități specifice, cu rezultate aferente, indicatori și ținte stabilite.

OS1. Creșterea gradului de informare despre economia socială ca platformă de dezvoltare socio-profesionala, prin derularea unei campanii de informare tip caravană.

OS2. Dezvoltarea competențelor în domeniul antreprenorial și în aria incluziunii sociale pentru 132 de persoane, din care 123 de persoane certificate și incluse în 5SR01.

OS3. Inițierea și dezvoltarea a 34 de structuri de economie socială prin servicii de consiliere antreprenorială și sprijin pentru antreprenori în implementarea planului de afaceri finanțat. Ca indicatori de rezultat, 136 de locuri de muncă nou create ocupate la 6 luni de la finalizarea intervenției.

Rezultatele Proiectului

Implementarea proiectului ISA oferă oportunități egale de angajare și de dezvoltare economică pentru comunitățile regiunii Centru. Întreprinderile sociale nou create sunt profitabile din punct de vedere social, financiar și economic, creând bunăstare comunităților cu venituri reduse care au un acces mai bun la servicii, produse și, respectiv, scad cheltuieli sociale prin inserția profesională pe piața muncii.

Rezultate:

  • minim 200 persoane informate despre oportunitățile economiei sociale;
  • 132 persoane formate pentru ocupația Antreprenor în Economia Socială, inclusiv Strategii pentru Succes în contextul Incluziunii și Diversității în Afaceri;
  • minim 123 persoane certificate;
  • 39 persoane consiliate antreprenorial;
  • 34 persoane sprijinite pentru înființarea întreprinderilor sociale;
  • 34 întreprinderi sociale sustenabile (infiintate și finantate);
  • 136 locuri de muncă durabile în cadrul structurilor de economie socială nou înfiinșate.